11 aug. 2009

Resemnare

Vise, planuri si idei deja devin amintiri. Ai crescut. Ai un loc de munca stabil; stabil in rutina, program de la 8 la 4, un salariu din care te alegi cu 2 lei. Un tabloid citit in metrou, o cafea calie bauta in graba pana cand vine sefu', o tigara, si zambete false aruncate unor persoane necunoscute, de care ti se rupe, dar cu care imparti 4 pereti albi, luminati de un neon si pe care ii numesti sec “birou”. 2 covrigi si o banana molfaite in graba iti dau puterea zi de zi de a trece mai departe, fara sa mai te gandesti ce inseamna mai departe.
Seara in drum spre casa lasi capul in pamant si zambesti scarbit la o amintire: un adolescent rebel, ce se vedea cu viitorul in fata, ce astepta sa creasca, sa fie independent, sa aiba lumea la picioare, si multe alte “sa”. Realizezi ca toate “sa” s-au dus dracu', s-au sfaramat de realitate o data cu acea crestere pe care o astepta cu nerabdare. Acum stai in pat fredonezi in gand o melodie si iti imaginezi cum ar fi daca, cum ai retrai anumite momente din viata ta pe care ti le-ai amintit intamplator.
Prietenii cu care imparteai un covrig dispar treptat. Nici nu iti mai bati capul cu motive sau explicatii.
Brusc ai o revelatie, pui mana pe telefon si suni un, acum oarecare, prieten. Il intrebi diverse, ii propui usor entuziasmat sa beti o bere si el surpriza: te refuza politicos pe motiv ca maine munceste. Saluti si inchzi automat. Iti bagi, fara sa iti mai scoti, in ea de viata.
Plictisit iti desfaci o bere si pornesti televizorul. Te gandesti...
Ai ajuns sa nu iti mai faci planuri. Nu iti mai imaginezi unde vei fi peste un an 2 sau 5. Iti aprinzi o tigare fumezi linistit, ai vrea sa-ti plangi de mila dar ceva te opreste; te gandesti ca esti jalnic.
Te uiti la icoana ce zace prafuita intr-un cui pe perete. Ai senzatia ca nu exista sau ca nu ii pasa, scrumezi si zambesti. Termini berea si adormi dezvelit pe canapea.
Ceasul urla, e 6 dimineata, capul iti bubuie, te doare stomacul. Te trezesti iti faci o cafea, fumezi, faci un dus... te imbraci si pleci la munca.
Resemnat lasi capul in pamant injurand acel copil tampit care astepta cu nerabdare sa creasca si sa schimbe lumea... Acum stai in statie, astepti autobuzul, iti aprinzi o tigara si in cap iti vine un gand: “Ne nastem sa schimbam lumea, dar lumea ne schimba pe noi”.. ai impresia ca esti genial, zambesti satisfacut, te urci in autobuz in speranta ca nici astazi nu vei fi prins fara bilet.

Prabusirea

Dupa un timp ajungi sa te obisnuiesti cu ceea ce este in jurul tau si sa nu mai bagi de seama ceea ce vezi, sa iti para totul normal si monocolor. Ajungi sa nu mai bagi de seama batrana care cerseste pe o bordura rece in ploaie, copilul care cerseste iarna descult, hotul din autobuz; ajungi sa ii cataloghezi cinic “scursuri” si sa iti vezi de drumul tau spre nicaieri.
Realitatea este cel mai oribil lucru pentru noi, poate de aceea ne ascundem, ne mintim, ne facem propria lume. O lume acoperita cu un nor subtire de fum sau cu orice alt rahat superficial, poate un balon de sapun, asa ar fi metafora potrivita, un balon de sapun care la cea mai mica atingere se sparge iar mica noastra lume se sfarama. Paradoxal aceasta lume se sfarama la contactul cu realitatea.
Ne cladim mici imperii, devenim mici semi-zei, avem supusi, cucerim sau suntem cuceriti si toate astea cu scopul egoist de a ne ascunde de realitate; sub pretexte false inchidem ochii si dam vina pe altii, de cele mai multe ori pe Dumnezeu sau pe Destin.
Fugim, ne ascundem si vrem sa dispara... vrem sa fim doar noi si micile noastre imperii, departe de oameni si totusi printre oameni. Toata viata ne zbatem sa fugim de realitate, inchidem ochii si privim lumea. Resemnati ne traim viata intr-o stare confuza ce sintetizeaza egoismul egocentrismul si ignoranta. Cautam atentie, cersim mila, ne place sa credem ca suntem unici, ca atunci cand micul nostru imperiu se naruie este un moment de proportii biblice si ca Universul s-a oprit sa admire.

Psalmul FILOZOFIEI

Filosofia este arta de a-ti da cu presupusul despre ce se intampla in jurul tau. Filosofia nu este dragoste de cunoastere, sau alte denumiri patetice atribuite metaforic de catre un batran trotilat. Tu cand te trezesti dimineata mahmur pe marginea unui sant, plin de noroi, fara bani in portofel si cu capul spart esti filosof, pentru ca tu nu faci nimic altceva decat sa intelegi ce s-a intamplat cu tine si cu lumea ta. Nimic mai simplu!

Este lipsit de moralitate sa definesti lumea din care faci parte si sa-ti impui punctul de vedere in fata unei turme de oi confuse. Si totusi filosoful nu face asta, el are o intentie buna de a salva lumea din bezna-i primordiala, EL vrea, folosind tehnici de argumentare eshaustive, sa-l scoata pe imbecilul de rand din starea lui existentiala de fericire provocata de propria-i ingnoranta; o intentie nobila ce nu merita discutata. Da exact asta vrea filosoful sa fie acel cineva neinteles de imbecilii de rand dar apreciat de snobii imbecili (care chiar daca nu inteleg profunzimea falsa a cuvintelor sale totusi se screm intr-o incercare convulsiva a neuronilor, mimand astfel inteligenta).

Filosofia nu inseamna intelegere adevarata. Nu esti un bun filosof daca intelegi cu adevarat un fenomen, Aristotel vorbind despre anatomia umana este filosof, caci el isi da cu presupusul despre functiile ochilor sau ale urechilor. Sa fim seriosi Xulea poate foarte simplu sa se nasca in Fundulea si sa are campul pana moare, dar totusi el sa fie un filosof, pentru ca el tot restul vietii sale (daca se va intreba macar) isi va da cu presupusul despre cam toata lumea din jurul lui. Acest fapt este trist si dureros pentru toti intelectualii necajiti ce si-au gasit alinare in filosofie si in “datul cu presupusul”.

De cand am cazut din copac aplecandu-ne dupa o banana, noi oamenii am inceput sa ne intrebam diverse si filosofia a fost alinarea noastra, dar se pare ca odata cu trecerea timpului si cu evolutia stiintei, stiinta a inceput sa preia din prerogativele filosofiei, iar filosoful sa caute alte teme pe care lumea lui nu le intelege si el sa-si dea cu presupusul intr-o maniera oarecare…

Frumusetea filosofatului consta in faptul ca poti vorbi depre ceva pe care nu il intelegi avand certitudinea ca nici cei de langa tine nu vor intelege ceea ce vrei tu sa spui.