18 ian. 2010

Ascensiunea şi căderea Partidului Democrat-Liberal.

Cosideraţii teoretice

Exeptând cartea “Epoca Băsescu Integrarea şi dezintegrarea RomânieiŢ de B Teodorescu, ce face o analiză a evoluţiei noii elite guvernante româneşti, nu putem afirma ca avem un studiu cu adevărat relevant asupra problemei pe care o abordez în prezenta lucrare.
Deşi un demers interesant, lucrarea enunţată mai sus are foarte multe limitări şi goluri, unele apărute din considerente pur obiective, cum ar fi perioada analizată, putând afirma ca este o lucrare depaşită. Trebuie precizat că această lucrare este doar demnă de enunţat numai ca simplă prezenţă în domeniul cercetării sociale, ea având, cum am mai spus mai sus multe lipsuri.
Astfel trebuie să avem în vedere teoriile machiavelliană şi cea paretiană spre a ne explica pertinent spectrul politic românesc, cu mici excepţii şi menţiuni: societăţile burgheze, fasciste şi socialiste au dat faliment, ele fiind înlocuite de societatea democratică pluripartidistă, şi aici mă refer la spaţiul european, cu precădere spaţiul românesc. Mai exact putem întelege elitele actuale din prisma lui Pareto sau a lui Machiavelli, dar trebuie să avem ţn vedere anumite coordonate sociale, economice şi etice ce s-au supus trecerii timpului şi au suferit modificari.
V Pareto afirmă că elitele au un traseu circular. Acesta începand cu formarea noii elite, ascensiunea secondată de intăriea ei (consolidarea forţelor), obţinerea puterii şi apoi cu pierderea ei in favoarea noii elite care s-a adaptat noilor cerinţe ale maselor.
În demersul de dobândire a cunoaşterii sociologice nu trebuie să ne lăsăm conduşi de ideea conform căreia toţi reprezentanţii clasei politice fac parte din elita guvernantă. Facand această afirmaţie riscăm să ne pierdem într-un cerc vicios care va vicia şi rezultatele lucrării. De aceea consider că este vitală următoarea precizare de ordin lexical: elita guvernantă este aceea care deţine monopolul puterii indiferent de organizarea statală, în cazul democraţiei ea trebuind să deţină majoritatea parlamentară, cabinetul de ministrii şi presedenţia. Dacă aceste condiţii nu se ating, ele fiind până la urmă scopul noii elite, nu se poate vorbi de o elita guvernantă, se poate vorbi de o perioadă atipica asemeni celei din anii 2007-2008, când guvernul este format de PNL, presedenţia deţinută de Traian Băsescu, iar majoritatea în parlament este instabilă. Revenind la ideea precedentă o elită guvernantă nu poate exista fără a întruni condiţiile enunţate mai sus din simplul motiv că nu îşi poate exercita puterea de guvernare.
Suficient pentru a înţelege evoluţia unui partid în spectrul politic este ca cercetătorul să facă observaţie paticipativă. Consider că un observator integrat activ în structura unei astfel de organizaţii poate să ofere date mai relevante despre aceasta decât un sondaj de opinie publică sau oricare altă tehnică folosită de analiştii politici. Este evident că nu poţi face o lucrare despre un fenomen necunoscut sau observat din spectrul semitransparent al massmediei.

Ascensiunea şi căderea Partidului Democrat-Liberal.


Se poate observa cum în societatea romanească democraţia, numită “în tranziţie”, fluctuaţiile de putere de la un partid la altul sunt relativ bruste, iar opţiunile electoratului (clasei guvernate, cum i-ar numi Pareto) variază destul de mult de la un scrutin electoral la un altul.
“Viaţa la putere”, însemnând perioada de timp în care guvernarea este deţinută de o anumită elita, în cazul elitelor romaneşti postdecembriste, este destul de mică. Astfel putem identifica că un anume partid poate suporta presiunea decât a unui singur mandat, respectiv 4 ani.
Istoria recentă ne învaţă că Romania nu a avut dupa un tur de scrutin majoritate parlamentara. cabinet guvernamental şi preşedinte de acceasi culoare ca vechea legislatură. Acest lucru ne indică faptul că elitele guvernante sunt incapabile să gestioneze puterea în favoarea lor sau să îşi perpetueze controlul asupra maselor şi asupra puterii.
Dacă în accepţiunea machiavelliană “scopul scuză mijloacele” în demersul obţinerii puterii, în accepţiunea maselor scopul nu este relevant, iar mijloacele sunt bine stocate în memoria colectivă, urmând ca la urmatorul tur de scrutin aceste “mijloace” să fie „taxate” de către mase, atât prin atitudini de absenteism cât şi prin atitudini de schimbare a orientării politice din considerentul că cei care au fost la guvernare au dat dovadă de incompetenţă şi astfel trebuie să îşi părăsească posturile.
C.V. Lucien enunţă în teza sa de doctorat “Elitele şi statutul lor în societate” o definiţie pe care o găsesc relevantă în explicarea teoriei elitiste, astfel acesta prin termenul de elită guvernantă, împrumutat din gândirea paretiană, înţegele “grup social care este alcătuit din indivizi ce posedă indici maximi de capacitate referitori la performanţele pe care le ating sau pe care le pot atinge în acele domenii care le permit ocuparea poziţiilor înalte în ierarhia socială şi politică a societăţii. Indicatorii mai semnificativi se referă la înclinarea către folosirea forţei în scopul asigurării echilibrului social şi a coeziunii ideologice, la atitudinea faţă de guvernare şi la anumite calităţi biopsihice între care o atenţie deosebita trebuie acordată voinţei de a pune în practică modelul acţional.”
In momentul anului 2004 Partidul Democrat, alaturi de Partidul National Liberal au aparut ca noua elita. O elita alternativa, la elita guvernanta, cea PSD-ista. Imaginea acestei noi elite era Traian Basescu, un lider charismatic, cu un discurs nou, adresat maselor si capabil sa amine masele. Aceasta noua elita isi propune un scop mesianic pentru omul de rand, iar ”ascensiunea noii elite apare ca o cerere din partea celor umili si slabi impotriva celor puternici”. Pe acest principiu s-a ridicat si gruparea Traian Basescu in anul 2004.
Istoria recenta ne arata cum in anii electorali 2008 si 2009 s-a facut apel la acest scop mesianic al acestei elite, ajunsa la putere si care dorea sa isi consolideze statutul. Ea reusind astfel sa obtina victoria si sa intre intr-un declin ce se va termina cu inlocuirea guvernarii PD-L-iste de catre o noua elita ce va urma sa apara. Este in natura elitelor ca “odata castigata victoria, sa subjuge aliatii, sau sa faca cu acestia o forma de concesie formala”, care evident nu va dura ( a se vedea cazul guvernului (PD-L si PSD).
In consolidarea puterii, actuala elita a dat dovada de capacitate de a se folosi cu iscusinta de intrumentele de represiune (servicii de informatii), dar si de instrumentele mass-media.
Marele avantaj pe care elita pdl-ista l-a avut in demersul sau de a obtine puterea completa (majoritate parlamentare, guvern si presedentie) a fost existenta presedintelui statului Traian Basescu. A se intelege existenta lui in toate planurile, PD-L-ul actual nu ar fi putut ajunge la acest nivel de putere fara aceast lider. Se stie ca orice mare revolutie are liderii sau imaginile ei, astfel “revolutia portocalie” avea nevoie de un om capabil sa o gestioneze si sa o dirijeze catre victorie, acesta fiind actualul presedinte al statului.
Revenind la momentul alegerilor trecute, ce au fost precedate de inlocuirea oficiala a vechii elite guvernante de noua elita. Astfel in situatia tulbure a anilor 2008-2009 putem distinge urmatoarea statagema: diversionism politic, respectiv alianta cu PSD, succedata de picarea guvernului, apoi de prelungirea numirii unui nou cabinet pana dupa alegerile prezidentiale, acestea combinate cu interventia subtila a Serviciilor aflate sub controlul Ministerului Administratiei si Internelor si a Presedentiei. Un bun exemplu in acest sens ar fi penele de curent din teritoriu ce au avut loc in mai multe centre de votare, dar si la Ministerul Afacerilor Externe, locul unde se centralizau buletinele de vot. Interesul fiecarei elite este preluarea puterii, iar ”dupa cum arata V. Pareto, in perioada ascensiunii politice, actiunea elitei se caracterizeaza prin inclinatia catre folosirea fortei impotriva adversarilor.”
In momentul de fata se poate spune ca PD-L-ul si-a atins scopul, respectiv dobandirea puterii. Din acest moment el intrand pe o panta descendenta ce va duce la eliminarea sa de la guvernare.
Declinul PD-L nu va fi datorat doar disparitiei de pe scena politica a lui Traian Basescu ci si luptelor interne pentru putere, pe care noua elita le va simti si de care va profita.
Alegerile din 2012 (Parlament), 2014 (Prezidentiale) nu vor fi favorabile Pardidului Democrat-Liberal din urmatoarele considerente:
1.acesta si-a incheiat un cliclu de exercitare a puterii, si asemeni PSD-ului a fost erodat, iar in acceptiunea publicului va trebui inlocuit de noua elita.
2.Consolidarea unei noi elite puternice atat ca imagine cat si ca aparat operativ de partid. Dupa cum punctam amterior marele avantaj al unei noi elite nu este atat ideea de noutate cat capacitatea acesteia de a lupta pentru putere: organizare interna, fonduri si dorinta de a obtine puterea.C.V. Lucien spunea:”In paralel cu fenomenul degradarii elitei guvernante, are loc un proces de formare a unei noi elite deosebit de inzestrate care, intr-un fel sau altul, o va inlocui de la putere pe cea veche. Procesul inlocuirii vechilor elite cu altele noi este secondat de o reconstructie institutionala si de mentalitati.”
3.dupa cum punctua Pareto, referindu-se la elita care urmeaza sa cada “elita aflata in declin devine mai “moale”, mai “maleabila”, mai umana si mai putin apta sa isi apere propria putere.”
4. erodarea imaginii elitei PD-L-iste in fata electoratului, incluzandu-l aici si pe al sau.
5. inca de la inceputul declinului membrii importanti din partid vor migra spre alte formatiuni care au devenit mai puternice decat PD-L, lasand astfel lupta cu noua elita mai puternica, care isi aduna fortele pentru preluarea puterii, sa fie purtata de membrii slabi care au ramas in urma, incapabili sa se adapteze noii oridini propuse de elita ce urmeaza a se ridica.
6.partidul ajuns la conducere va fi uitat de membrii de rand, “pionii”, carora le-au fost facute mai multe promisiuni si care nu au fost onorate, facandu-i astfel pe acestia sa devina sceptici fata de elita care acum vrea sa isi pastreze puterea. Pierzand pilonul de sustinere al unei institutii, respectiv membrii, partidul devine o fabrica fara muncitori si plina de ingineri care se vad incapabili sa faca fata cererii de pe piata.
Incapacitatea elitelor de a gestiona eficient munca sociala, redistribuirea echitabila a bunurilor si dezvoltarea sociala este simtita de majoritatea populatiei, care apoi se imparte in doua grupuri de actiune: dezamagitii pasivi, cei dezamagiti de clasa conducatoare si care decid sa protesteze prin neprezentare la vot si dezamagitii activi, care trec de partea noii elite consolidate puternic si care are sanse de castig.
Concluzionez spunand ca putem observa un fenomen interesant: nemultumirea guvernatilor fata de guvernanti. Acum ca prin “jocul democratic” masele isi pot alege intr-o perioada scurta de timp noile elite, putem sa observam cat de accentuata este antipatia populatiei generale fata de elite, indiferent de partidul de provenienta sau de formula politica de organizare a acestora, prin simplul fapt ca un partid politic nu a avut succesiv (macar un numar de doua mandate) puterea in stat. Astfel incapacitatea elitei vechi de a se adapta duce la dizolvarea acesteia, sau la trecerea sa pe plan secund, urmand ca intr-un viitor indepartat sa ajunga la randul ei noua elita salvatoare.






Note Bibliografice

Constantin V. Lucien, “Elitele şi statutul lor în societate”, ed.Oscar Print, Bucureşti, 2003

1. “Prin elită guvernantă se inţelege un grup social care este alcătuit din indivizi ce posedă indici maximi de capacitate referitori la performanţele pe care le ating sau pe care le pot atinge în acele domenii care le permit ocuparea poziţiilor înalte in ierarhia socială şi politica a societăţii. Indicatorii mai semnificativi se referă la înclinarea către folosirea forţei în scopul asigurării echilibrului social şi a coeziunii ideologice, la atitudinea faţa de guvernare şi la anumite calităţi biopsihice între care o atenţie deosebită trebuie acordată voinţei de a pune in practică modelul acţional.”
(p.166 )

după cum arată V. Pareto, în perioada ascensiunii politice, acţiunea elitei se caracterizează prin înclinaţia către folosirea forţei împotriva adversarilor. Nu în puţine cazuri, prin aplicarea forţei, nu s-a urmărit optimizarea funcţionalităţii sociale, ci distrugerea acelor aşezăminte şi grupuri de oameni care constituiau obstacole în calea dobândirii şi prezervării puterii politice.
(p. 168 )

Elita guvernantă “ocupă şi exercită în folos propriu funcţiile politice în stat. Indiferent de ideologia promovată, în toate epocile istorice, elita guvrenantă şi-a asigurat un complex sistem de privilegii. Încercând să justifice o atare situaţie de fapt, Jose Ortega y Gasset numeşte privilegiile elitei cu sintagma “drepturi active”, care spre deosebire de drepturile pasive ale masei sunt obţiune în urma “meritului” şi prin propriile puteri.
(p. 168-169 )

În paralel cu fenomenul degradării elitei guvernantele, are loc un proces de formare a unei noi elite deosebit de înzestrate care, într-un fel sau altul, o va inlocui de la putere pe cea veche. Procesul înlocuirii vechilor elite cu altele noi este secondat de o reconstrucţie institutională şi de mentalităţi.
(p 170 )

sub presiunea ţărilor apusene, trecerea de la feudelism la capitalism a creat condiţiile constituirii păturii superpuse.
(p. 178)

Vilfredo Pareto, “The rise and fal of elites” Transaction Publishers, New Jersey, 1991

“The 'circulation of elites' implies more than that new men of money and power replace old ones. It means, above all, that the dominant residue in the elite changes: consolidators replace innovators, and innovators replace consolidators.”
[...]
The new elite whick seeks to supersede the old one, or merely to shore up its power and honors, does not admit to such an intention frankly and openly. Instead it assummes the leadership of all the oppressed, declares that it will pursue not its own good but the good of the many: and it goes to battled, not for the rights of a restricted class but for the rights of almost the entire citizenry. (p. 36)
[...]
“the rise of the new elite appears as the vindication of the humble and weak against the powerful and strong”(p. 41). But of course, this is only an the level of speech habits. Realoty is different-
“once victory is won, it (the new elite) subjugates the erstwhile allies, or at best offers them some formal concession” (p. 36).

(p 13 )
“the greater part of human actions have their origin not in logical reasoning but in sentiment.”
(p 27 )

“Man, althought impelled to act by nonlogical motives, likes to tie his actions logically to certain priciples; he therfore invents these a posteriori in order to justify his actions.”

many petty politicians have become socialists in order to get elected to some piblic office
(p 56-58)

when an elite declines, we can generally observe two signs which manifest themselves simultaneously:
1.the declining elite becomes softer, milder, more humane and less apt to defend its own power.
2.On the other hand, it does not lose its rapacity and greed for the goods of others, but rather tends as much as possible to increase its unlawful appropriations and to indulge in major usurpations of the national patrimony.
[…] These two conditions cause the catastrophe in which the elite perishes, whereas it could prosper if one of them were absent.
(p 59)

Elites often become effecte. They preserve a certain passive courage, but lack active courage […] We are equally amazed when we see the nobles in France die on the guillotine, instead of going down fighting, weapon on hand.
(p 60)

they forgot that the primary objective of government, as it is of the police force, is the preservation of order through force.

(p 61)

Elites in stage of decline generally display humanitarian sentiments and great kindness; but this kindness, provided it is not simply weakness, is more seeming than real.

(p 68)

there is no sign to indicate that the dominant class is about to abandon the bad road, and it is to be assumed that it will continue to tread it until the days of final catastrophe.

(p 70)

It is an illusion to belive that it is the people who stand at the head of the dominant class today.

(p 72)

It is noteworthy that until now the political leaders of the new elite have almost without exception been bourgeois; that is they hail from the ranks of the old aristocracy, which is decadent in character, but not in intelligence.

(p 73)

two, three or even four mediocre engineers cannot achieve the output of one capable and intelligent engineer.[...] And so we have here labor into various strata, assigning great advantages to the superior ones. This is a principal factor in the formation of a new elite.
(p 76)

a practical mind, high moral standards, and education, these are the three main qualities which assure the success of the treade union leaders. Are these not precisely the qualities which distinguish the elite (meaning 'the best') from the rest of mankind?

(p 78)

All this is true, except that for the most part they do not become, they are selected as such, and this is a very different matter.

(p 79)

“because the sarraceni (migratory despised workers) were absolutely undisciplined people whom one could not trust.” this is the very reason why the sarraceni are excluded, voluntarily or not, from the syndicate and from work, why they are removed from the elite of their class and driven to the proletarian. […] Thanks to these persecutions, many people of doubtful royalty ans unsteady character were eliminated and professional politicians kept away.

(p 81)

and they do well and cannot do otherwise, because without the use of force no order can last. […] One can be sure that the police of the future elite will not be so patient, for the concepts of who shall be in command will be the concepts of vigorous youths and not of childish old men.

(p 81)

the new elite is full of vigor and strenght – the old one is worked out; the new elite, bold and courageous, proclaims “the class strugle” - the old one childishly praises “solidarity”. It bows its head under the blows and says thank you, instead of paying back in kind. […] the emerging elite have newspapers to defend ist hones and general interests;

(p 82)

look at the vigorous discipline of the new elite.
(p 83)

For the time being, the new elite is flexible and open to all, but after the victory the same that happened to others will happen to it also: after victory, the elite becomes more rigid and more exclusive.

(p 86)

As usual, the new elite leaned on the poor and humble; as usual, these believed in the promises made to them; as usual they were shoulders than before.

(p 87)

The decline of the present, and the rise of the new elite appear to man's consciouness and intellect in a very different guise; in such a case the subjective and the objective phenomena diverge substantially.

(p 95)

14 ian. 2010

Sociologul de Birou

Sociologia nu se face si nu se va face niciodata stand intr-un birou si citind pareri sau studii ale altora.
Consider ca fiecare sociolog este dator fata de societate sa traiasca intre oameni, sa nu se considere un observator divin, ce scrie rapoarte asupra mizeriei si decaderii. Cel care vorbeste din carti si care isi indeamna discipolii sa citeasca tot din carti nu este demn de a purta numele de sociolog, ca sa nu mai vorbim de alte titluri universitare. Voi numi in continuare aceasta clasa „sociolog de birou”
Diferenta dintre un batran ce sta in autobuz criticand efervescent lumea in care traieste si un sociolog de birou este poate doar bibliografia citita (nu neaparat inteleasa) de catre cel din urma. Prezenta lucrare nu se vrea a fi un atac la adresa sociologului care si-a inteles gresit profesia, se vrea un mesaj catre cei interesati sa intre in acest domeniu.
Sociologia romaneasca se loveste de o mare problema: Blocarea in trecut. Si nu cel comunist. Ci in cel al inceputurilor sociologiei. Ca sociolog roman al anului de gratie 2010, daca nu te agati cu disperare de un Weber, Pareto sau Durkheim, nu existi. Nu vreau sa critic opera spectaculoasa a acestor clasici si nici nu sunt in masura sa o pot face. Consider doar ca societatea romaneasca nu trebuie intelesa prin prisma unor teorii vechi de cateva decenii.
Progresul vine prin criticarea trecutului. Astfel este de datoria noastra ca oameni de stiinta dornici de dezvoltare si de imbogatire a cunoasterii spatiului social, sa cunoastem trecutul si sa il contrazicem prin demersuri gnoseologice pertinente.
Spatiul social se schimba. El sufera de la un eveniment major la altul schimbari. Fie ca este vorba de restructurarea ierarhiei sociale, fie ca este vorba de schimbarea setului de norme si valori. Socialul nu este o piatra veche de milioane de ani ce poate fi analizata la fel de cel din trecut ca cel din viitor, socialul este dinamic si efervescent. De aceea consider ca Marx trebuie lecturat, analizat si lasat pe un raft. Este incredibil cum plafonandu-ne in trecut ajungem sa dam interpretari gresite prezentului, astfel distorsionand irecuperabil viitorul.
Scoala romaneasca de sociologie in momentul de fata este prinsa in acest fenomen al „sociologului de birou”. Studentilor fiindu-le bagate in cap teoriile unor mari sociologi trecuti ai omenirii, fara a se pune problema invechirii lor si incapacitatii lor de a explica spatiul social romanesc. In scoala viitorul sociolog invata teorii si studii remarcabile (ce-i drept) in SUA si aplicabile socialului de acolo. Alt paradox formidabil al acestei scoli este acela al studiului a zeci de autori ce se contrazic si care totusi au dreptate.
Cognitivul uman suporta un singur adevar, care prezinta relevanta pentru subiect, astfel se explica de ce unii sociologi au tendinta de a se apropia de o teorie sau alta ce explica spatiul social. Tot astfel se explica de ce unii studenti ies fie „prajiti” din scoala de sociologie fie „cruzi”.
Cei „prajiti” sunt cei care au studiat fiecare teorie in parte si au aceeptat-o (pe cat le permitea cognitivul), iar cei „cruzi” sunt cei care au ales fie o teorie pe care o considera adevarul suprem, fie au ales sa renunte si sa se multumeasca cu o hartie pe care scrie SOCIOLOG.
Si sistemul invinge. Leafa merge, sociologii ies pe banda. Da aceasta fraza este o critica la adresa celor din sistem care sufera de sindromul sociologului de birou, care la randul lor produc sociologi de birou (in cazul fericit) sau monstruoazitati (in cazul general).
Datoria sociologului nu este acea de a il citi pe Berger, Blaga etc. Datoria sociologului este de a cunoaste istoria sociologiei, instrumentarul metodologic si de a investiga socialul. Sociologul trebuie sa isi puna cele mai simple intrebari referitoare la societate, si tot el sa le raspunda.
Fiecare societate sau mai bine spus, fiecare comunitate are specificul ei ce trebuie cercetat in amanunt si cu regularitate. Nu se poate numi om de stiinta cel ce scrie despre elitele parvenite, fara ca acesta sa aiba o cercetare in spate, in cel mai bland caz poate fi numit ori o clona a trecutului, ori un romancier simpatic.
In concluzie tin sa precizez: Daca x nu rezulta y in baza unei cercetari adaptate comunitatii studiate, atunci nu este vorba de cunoastere sociologica ci doar de filosofie si demagogie. Mare atentie, datul cu presupusul despre mari probleme mereu a creat monstruozitati in spatiul social. Un bun exemplu il reprezinta fabuloasele teorii ale lui Darwin, Marx sau ale Bisericii Catolice

11 ian. 2010

Sfarsit

lumea ta iubita zace-n ruine
sub jugul unor tirani
orbi si surdo-muti

dar Dumnezeule,
adevarul tau este
doar minciuna iar
binele-si arata coarnele
de drac!

realizezi ca
fericirea-i doar o gluma
si supararea-i doar un basm

Bogatiilor pamanatului
la care toata viata ai tanjit
le vezi acum valoarea
“doar tinichele”,

lacrimi de noroi cu sange,
curg pe chipul omului de lut.
caci lumea lui se prabuseste-n gol
si-n ce-a crezut acum e mort!

intr-o lume plina de iluzii
doar sfarsitul e real!

18 oct. 2009

Bezna

Stau intins pe canapea. In jurul meu este totul in bezna. Ma simt slabit de putere, as vrea sa pot sa plang sau sa fug la mama si sa ii spun ca m-a mintit cand mi-a spus ca viata e frumoasa. As vrea sa ma pot intoarce in timp si sa ii scuip in fata pe toti cei care m-au mintit spunandu-mi ca am ceva diferit, indiferent cine ar fi ei: rude, prieteni, profesori sau te miri ce! Acum realizez ca ma minteau, dar nu voluntar, ci doar isi faceau meseria, bolnava meserie, meseria de om..
In bizara bezna diavolul sta pe un scaun in dreapta mea si imi spune razand ca imi este psiholog.
Vreau sa il refuz, si motivez faptul ca nu imi pot permite sa il platesc. Se uita lung la mine si imi spune sec:
-Asta este datoria mea tinere, pe care o fac din placere! Nu am nevoie de nimic de la tine, oricum nu ai ce sa imi oferi si deja sa nu fie al meu pe veci! Apoi imi rade isteric.
Vreau sa ma misc. Dar nu pot! Vreau sa ma ridic si sa plec, sau macar sa aprind o raza de lumina. El, perversul stia dinainte ce am de gand sa fac, si zambind (doamne ce zambet rece) imi spune:
-Nu mai incerca! Nu merita, oricum ai pierdut (rade), sau cine stie? Mai bine incearca sa zambesti. Orice ai face tot aici ajungi, sau cine stie (rade si mai puternic, Doamne ce ras)?
Nu stiu daca este spaima sau dezamagire, nu imi pot da seama care este motivul pentru care nu ma misc.
Resemnat privesc in bezna rece! Ma uit in dreapta si nu mai este nimeni. Sunt doar eu si bezna. Deja m-am obisnuit cu totul. Au trecut ani sau sunt doar secunde? Nu pot sa imi dau seama, sau poate nu vreau.
Din bezna se face auzit un sunet metalic tarsait, apoi prin fata mea trece o silueta. Nu pot sa disting decat o pereche de aripi rupte, un morman de lanturi ruginite ce se tarasc pe o podea imaginara si chipul omului pe care il vad in fiecare dimineata in oglinda. Se uita la mine, ma scuipa si dispare.
In cateva clipe fac parada prin fata mea toate chipurile cunoscute! Incerc sa le strig, dar vorbele nu imi ies pe gura. Incerc sa le ating si sa le cer ajutorul, dar nu pot. Ele trec pe langa mine si pe chipul lor nu pot citi decat dispret fata de hoitul ce zace imobilizat pe canapea.
Si totul se face iar bezna. Sunt singur in bezna.
Frica nu isi mai are rostul. Regretul faptelor trecute ii ia locul si o dorinta de a varsa lacrimi imi inunda trupul, dar nu pot.
Simultan sutele de voci pe care le-am cunoscut candva imi zic soptit:”Niciodata nu ai fost ce ai crezut ca esti!”, apoi totul devine liniste si bezna devine una cu mine.
Incet adorm imbatat de vise putrede, servite pe tavi de aur ruginit. Imi zic am sa ma trezesc, am sa ma trezesc, si ma las cuprins de dulceata si linistea somnului. Sperand sa fie ultima oara cand inchid ochii.
Ma trezesc pe aceeasi canapea, aceeasi bezna. Diavolul sta acum intr-un fotoliu si imi zice razand:
-Credeai ca ai scapat tinere? Nu, n-ai sa scapi! Asta-i viata, sau cine stie? (Doamne ce ras)

23 sept. 2009

scena

pe scena far' de cortina si decor
cabotinii mei vorbeau de zor,
ei parca imi jucau doar mie,
eu parca le zambeam doar lor.

satul de acest spectacol inutil
as vrea sa ma ridic, apoi sa plec!

totusi spectacolul ma captiveaza,
sunt zeci de mii de cabotini,
cu coarne ascunse
si cu masti de foc.

dar vai ce zambete sinistre
ce vorbe dureroase parca-mi spun,

caci toti imi par ca i-as cunoaste,
dintr-un trecut prezent ce poate-a fost
ei se dau a-mi fi prieteni,
ei zic ca poate au fost eternele iubiri...
"-in ce spectacol demonic am intrat, vai Doamne!"

privind in jur
vad sala goala.
si speriat, incerc sa fug.

vazandu-ma ca ma ridic, ei sar pe mine
in timp ce-mi urla toti in cor:
"-tu n-ai sa pleci! doar tu ne esti regizor!"

9 sept. 2009

decor

Bine ai venit in locul unde totul moare,
unde Dumnezeu zace uitat intr-un colt intunecat,
aici unde speranta este un capriciu,

Dar vai ia loc,
Aprinde-ti o tigare! Trage un fum,
Scrumiere nu ne trebuiesc oricum este murdar,
te servesc cu un absinth?
De muzica nu vom avea nevoie,
aici satana canta violent la mii de viori

te rog sa admiri modestia decorului,
mult negru, mult fum si multe capricii,
peretii scorojiti nici nu se mai vad,
iar portretele vechilor iubiri zac sub un strat mare de praf.
Te invit sa le admiri chipurile roase de timp.
Biblioteca am decis sa o dau
oricum nu am ce face cu ea
am preferat sa las acel perete gol in schimb.

Bine ai venit in lacasul meu,
Bine ai venit in locul in care am fost condamnat
la secole de pierzanie
Bine ai venit in sufletul meu de om!

Am ucis clipa!

Sunt si fata judecatorului si recunosc:
Eu am ucis clipa!

Am pus mitraliera pe secunda si am tras,
Am tras de voie vro' 5 incarcatoare.
Ca victime colaterale au fost amitirile si prietenii.
Cu lacrimi in ochi recunosc: Am ucis clipa!
Am ucis clipa cand totul parea frumos,
copilarie, jocuri, iubire si alte mizerii,
da eu le-am ucis!

Iar in bataia mitralierei am zarit toate creatiile omului,
dar vai ce arta, dar ce minuni,
cate ganduri, cate amagiri, cata cunoastere.
Si toate-s doar minciuni
Razand isteric recunosc ca am ucis clipa!
Si Doamne ce-as ucide-o iar!

Acum in fata plutonului de soldati barbosi
aud pustile cum se incarca
si pe satan cum pune jar sub cazanul cu numele meu,
Caci da eu sunt un criminal, eu am ucis clipa!

11 aug. 2009

Resemnare

Vise, planuri si idei deja devin amintiri. Ai crescut. Ai un loc de munca stabil; stabil in rutina, program de la 8 la 4, un salariu din care te alegi cu 2 lei. Un tabloid citit in metrou, o cafea calie bauta in graba pana cand vine sefu', o tigara, si zambete false aruncate unor persoane necunoscute, de care ti se rupe, dar cu care imparti 4 pereti albi, luminati de un neon si pe care ii numesti sec “birou”. 2 covrigi si o banana molfaite in graba iti dau puterea zi de zi de a trece mai departe, fara sa mai te gandesti ce inseamna mai departe.
Seara in drum spre casa lasi capul in pamant si zambesti scarbit la o amintire: un adolescent rebel, ce se vedea cu viitorul in fata, ce astepta sa creasca, sa fie independent, sa aiba lumea la picioare, si multe alte “sa”. Realizezi ca toate “sa” s-au dus dracu', s-au sfaramat de realitate o data cu acea crestere pe care o astepta cu nerabdare. Acum stai in pat fredonezi in gand o melodie si iti imaginezi cum ar fi daca, cum ai retrai anumite momente din viata ta pe care ti le-ai amintit intamplator.
Prietenii cu care imparteai un covrig dispar treptat. Nici nu iti mai bati capul cu motive sau explicatii.
Brusc ai o revelatie, pui mana pe telefon si suni un, acum oarecare, prieten. Il intrebi diverse, ii propui usor entuziasmat sa beti o bere si el surpriza: te refuza politicos pe motiv ca maine munceste. Saluti si inchzi automat. Iti bagi, fara sa iti mai scoti, in ea de viata.
Plictisit iti desfaci o bere si pornesti televizorul. Te gandesti...
Ai ajuns sa nu iti mai faci planuri. Nu iti mai imaginezi unde vei fi peste un an 2 sau 5. Iti aprinzi o tigare fumezi linistit, ai vrea sa-ti plangi de mila dar ceva te opreste; te gandesti ca esti jalnic.
Te uiti la icoana ce zace prafuita intr-un cui pe perete. Ai senzatia ca nu exista sau ca nu ii pasa, scrumezi si zambesti. Termini berea si adormi dezvelit pe canapea.
Ceasul urla, e 6 dimineata, capul iti bubuie, te doare stomacul. Te trezesti iti faci o cafea, fumezi, faci un dus... te imbraci si pleci la munca.
Resemnat lasi capul in pamant injurand acel copil tampit care astepta cu nerabdare sa creasca si sa schimbe lumea... Acum stai in statie, astepti autobuzul, iti aprinzi o tigara si in cap iti vine un gand: “Ne nastem sa schimbam lumea, dar lumea ne schimba pe noi”.. ai impresia ca esti genial, zambesti satisfacut, te urci in autobuz in speranta ca nici astazi nu vei fi prins fara bilet.

Prabusirea

Dupa un timp ajungi sa te obisnuiesti cu ceea ce este in jurul tau si sa nu mai bagi de seama ceea ce vezi, sa iti para totul normal si monocolor. Ajungi sa nu mai bagi de seama batrana care cerseste pe o bordura rece in ploaie, copilul care cerseste iarna descult, hotul din autobuz; ajungi sa ii cataloghezi cinic “scursuri” si sa iti vezi de drumul tau spre nicaieri.
Realitatea este cel mai oribil lucru pentru noi, poate de aceea ne ascundem, ne mintim, ne facem propria lume. O lume acoperita cu un nor subtire de fum sau cu orice alt rahat superficial, poate un balon de sapun, asa ar fi metafora potrivita, un balon de sapun care la cea mai mica atingere se sparge iar mica noastra lume se sfarama. Paradoxal aceasta lume se sfarama la contactul cu realitatea.
Ne cladim mici imperii, devenim mici semi-zei, avem supusi, cucerim sau suntem cuceriti si toate astea cu scopul egoist de a ne ascunde de realitate; sub pretexte false inchidem ochii si dam vina pe altii, de cele mai multe ori pe Dumnezeu sau pe Destin.
Fugim, ne ascundem si vrem sa dispara... vrem sa fim doar noi si micile noastre imperii, departe de oameni si totusi printre oameni. Toata viata ne zbatem sa fugim de realitate, inchidem ochii si privim lumea. Resemnati ne traim viata intr-o stare confuza ce sintetizeaza egoismul egocentrismul si ignoranta. Cautam atentie, cersim mila, ne place sa credem ca suntem unici, ca atunci cand micul nostru imperiu se naruie este un moment de proportii biblice si ca Universul s-a oprit sa admire.

Psalmul FILOZOFIEI

Filosofia este arta de a-ti da cu presupusul despre ce se intampla in jurul tau. Filosofia nu este dragoste de cunoastere, sau alte denumiri patetice atribuite metaforic de catre un batran trotilat. Tu cand te trezesti dimineata mahmur pe marginea unui sant, plin de noroi, fara bani in portofel si cu capul spart esti filosof, pentru ca tu nu faci nimic altceva decat sa intelegi ce s-a intamplat cu tine si cu lumea ta. Nimic mai simplu!

Este lipsit de moralitate sa definesti lumea din care faci parte si sa-ti impui punctul de vedere in fata unei turme de oi confuse. Si totusi filosoful nu face asta, el are o intentie buna de a salva lumea din bezna-i primordiala, EL vrea, folosind tehnici de argumentare eshaustive, sa-l scoata pe imbecilul de rand din starea lui existentiala de fericire provocata de propria-i ingnoranta; o intentie nobila ce nu merita discutata. Da exact asta vrea filosoful sa fie acel cineva neinteles de imbecilii de rand dar apreciat de snobii imbecili (care chiar daca nu inteleg profunzimea falsa a cuvintelor sale totusi se screm intr-o incercare convulsiva a neuronilor, mimand astfel inteligenta).

Filosofia nu inseamna intelegere adevarata. Nu esti un bun filosof daca intelegi cu adevarat un fenomen, Aristotel vorbind despre anatomia umana este filosof, caci el isi da cu presupusul despre functiile ochilor sau ale urechilor. Sa fim seriosi Xulea poate foarte simplu sa se nasca in Fundulea si sa are campul pana moare, dar totusi el sa fie un filosof, pentru ca el tot restul vietii sale (daca se va intreba macar) isi va da cu presupusul despre cam toata lumea din jurul lui. Acest fapt este trist si dureros pentru toti intelectualii necajiti ce si-au gasit alinare in filosofie si in “datul cu presupusul”.

De cand am cazut din copac aplecandu-ne dupa o banana, noi oamenii am inceput sa ne intrebam diverse si filosofia a fost alinarea noastra, dar se pare ca odata cu trecerea timpului si cu evolutia stiintei, stiinta a inceput sa preia din prerogativele filosofiei, iar filosoful sa caute alte teme pe care lumea lui nu le intelege si el sa-si dea cu presupusul intr-o maniera oarecare…

Frumusetea filosofatului consta in faptul ca poti vorbi depre ceva pe care nu il intelegi avand certitudinea ca nici cei de langa tine nu vor intelege ceea ce vrei tu sa spui.