Bezna

Stau intins pe canapea. In jurul meu este totul in bezna. Ma simt slabit de putere, as vrea sa pot sa plang sau sa fug la mama si sa ii spun ca m-a mintit cand mi-a spus ca viata e frumoasa. As vrea sa ma pot intoarce in timp si sa ii scuip in fata pe toti cei care m-au mintit spunandu-mi ca am ceva diferit, indiferent cine ar fi ei: rude, prieteni, profesori sau te miri ce! Acum realizez ca ma minteau, dar nu voluntar, ci doar isi faceau meseria, bolnava meserie, meseria de om..
In bizara bezna diavolul sta pe un scaun in dreapta mea si imi spune razand ca imi este psiholog.
Vreau sa il refuz, si motivez faptul ca nu imi pot permite sa il platesc. Se uita lung la mine si imi spune sec:
-Asta este datoria mea tinere, pe care o fac din placere! Nu am nevoie de nimic de la tine, oricum nu ai ce sa imi oferi si deja sa nu fie al meu pe veci! Apoi imi rade isteric.
Vreau sa ma misc. Dar nu pot! Vreau sa ma ridic si sa plec, sau macar sa aprind o raza de lumina. El, perversul stia dinainte ce am de gand sa fac, si zambind (doamne ce zambet rece) imi spune:
-Nu mai incerca! Nu merita, oricum ai pierdut (rade), sau cine stie? Mai bine incearca sa zambesti. Orice ai face tot aici ajungi, sau cine stie (rade si mai puternic, Doamne ce ras)?
Nu stiu daca este spaima sau dezamagire, nu imi pot da seama care este motivul pentru care nu ma misc.
Resemnat privesc in bezna rece! Ma uit in dreapta si nu mai este nimeni. Sunt doar eu si bezna. Deja m-am obisnuit cu totul. Au trecut ani sau sunt doar secunde? Nu pot sa imi dau seama, sau poate nu vreau.
Din bezna se face auzit un sunet metalic tarsait, apoi prin fata mea trece o silueta. Nu pot sa disting decat o pereche de aripi rupte, un morman de lanturi ruginite ce se tarasc pe o podea imaginara si chipul omului pe care il vad in fiecare dimineata in oglinda. Se uita la mine, ma scuipa si dispare.
In cateva clipe fac parada prin fata mea toate chipurile cunoscute! Incerc sa le strig, dar vorbele nu imi ies pe gura. Incerc sa le ating si sa le cer ajutorul, dar nu pot. Ele trec pe langa mine si pe chipul lor nu pot citi decat dispret fata de hoitul ce zace imobilizat pe canapea.
Si totul se face iar bezna. Sunt singur in bezna.
Frica nu isi mai are rostul. Regretul faptelor trecute ii ia locul si o dorinta de a varsa lacrimi imi inunda trupul, dar nu pot.
Simultan sutele de voci pe care le-am cunoscut candva imi zic soptit:”Niciodata nu ai fost ce ai crezut ca esti!”, apoi totul devine liniste si bezna devine una cu mine.
Incet adorm imbatat de vise putrede, servite pe tavi de aur ruginit. Imi zic am sa ma trezesc, am sa ma trezesc, si ma las cuprins de dulceata si linistea somnului. Sperand sa fie ultima oara cand inchid ochii.
Ma trezesc pe aceeasi canapea, aceeasi bezna. Diavolul sta acum intr-un fotoliu si imi zice razand:
-Credeai ca ai scapat tinere? Nu, n-ai sa scapi! Asta-i viata, sau cine stie? (Doamne ce ras)